Limba străină (Limba franceză) este una dintre disciplinele opționaleprevăzute de planul de învățământ la specialitatea Business și Administrare. Însușirea unei limbi străine începe cu cunoașterea practică a acesteia, cu asimilarea vocabularului de bază sub toate aspectele sale (sensurile cuvintelor, forma scrisă și cea vorbită ale lor, etc.) și a regulilor (fonologice, morfologice, sintactice, semantice și pragmatice) ce guvernează limba respectivă. Tocmai din acest motivul, cursul respectiv se axează pe formarea și dezvoltarea celor patru competențe lingvistice (ascultare, vorbire, citire și scriere), adică pe învățarea limbii franceze la nivel practic, cu un accent special pe comunicare.

Cursul este prevăzut pentru primii doi ani de studiu, patru semestre. Cu toate că există o continuitate între conținuturile predate pe parcursul celor patru semestre, există totuși și câteva particularități specifice care se introduc în fiecare semestru, pornind de la principiul „de la simplu la compus”. Astfel, studenților semestrului doi, care au un nivel pre-intermediar de limbă franceză, li se oferă posibilitatea de a-și dezvolta deprinderi de recepționare a mesajelor orale și scrise prin diverse strategii de lectură și ascultare, precum lectura intensivă și ascultarea activă. De asemenea, se urmărește îmbogățirea vocabularul care să le permită comunicarea (atât orală, cât și scrisă) relativ liberă pe teme uzuale. Luând aceste aspecte în considerație, printre precondițiile cursului, se numără abilitatea studenților de a pronunța corect sunetele în limba franceză; capacitatea de a utiliza vocabularul elementar al limbii franceze; abilitatea de a-și exprima opiniile și ideile în cel mai simplu mod în care ei pot; posedarea cunoștințelor generale despre regulile care guvernează limba franceză și cunoașterea caracteristicilor de bază ale sistemului gramatical al limbii franceze.

Curriculum-ul cursului este divizat în opt unități centrate în jurul a opt subiecte generale de discuție. Fiecare unitate are conținuturi și însărcinări orientate spre dezvoltarea fiecăreia din cele patru abilități lingvistice și spre extinderea vocabularului activ de limbă franceză a studenților.

Prin urmare, studenții sunt evaluați pe baza nivelului competențelor respective, expuse în diverse moduri (activismul la ore prin expunere orală și scrisă; lucrul individual realizat, în principal, sub formă de exerciții și scrieri controlate; evaluarea intermediară și examenul final, ambele în formă scrisă).