Urmele lăsate de activitatea armatei romane reprezintă cele mai numeroase vestigii ale cuceritorilor, acestea fiind întâlnite pe toată suprafaţa provinciei Dacia. Frecvenţa lor este explicată prin nevoile de supraveghere a populaţiei autohtone (Tacitus, Historiae, III, 46, 2: Dacorum gens numquam fida) şi de cerinţele de apărare împotriva atacurilor din Barbaricum.

Între acestea, strict legată de punerea în practică a mentalităţilor strategice romane este ridicarea imediată, într-un teritoriu nou cucerit, a două tipuri de construcţii liniare: vallum şi via militaris. Dacă primele despart, „ermetizează” fie şi din punct de vedere local Orbis romanus de solum barbariae (Rufius Festus, Breviarium, VIII), ultimele fac legătura între diverse puncte strategice, favorizând deplasarea rapidă şi, deci, eficientă, a trupelor romane. Numărul mare al vestigiilor ce reprezintă astfel de construcţii nu face decât să probeze importanţa provinciei Dacia în cadrul sistemului defensiv roman. Şi unele şi altele au intrat în limbajul popular sub denumirea de „troian”, fiind înregistrate ca atare în documentele medievale[1] şi în istoriografia mai veche a chestiunii[2], ca o reflexie a activităţilor constructive ale cuceritorului Daciei[3].



[1] DRH, A (Moldova), I, nr. 149 (a. 1520); B (Ţara Românească), II, nr. 105 (a. 1512-1513); 114 (1531); 156 (1533) etc. Se pare că prima menţiune scrisă a unui „troian” apare într-un document datat în 8 ianuarie 1394, C. C. Giurescu, Istoria românilor. I. Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432)4, Bucureşti, 1942, p. 485.

[2] Trecere în revistă la N. Plopşor, Troianul, în AO, VI, 29-30, 1927, p. 69-80 (cu referiri la însemnările următorilor autori: Miron Costin, Nicolae Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Le Comte Marsigli, Fr. Jos. Sulzer, Dionisie Fotino, Aug. Treb. Laurian, Alex. Odobescu, Ing. Popovici, V. Dumitrescu, Gr. Tocilescu) şi A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Bucureşti, 1972, p. 105, 107, 169, 223-224 (cu referiri la însemnările următorilor: Martin Bielski, Iacob Sobieski, François Gaston de Béthune, Phililppe Dupont, Fr. Radzewski, Friederich Schwanz von Springfels, Michael Schendos Vanderbech, S. Köleseri). Vezi şi Costin Croitoru, ,,Troianul” în unele surse româneşti relative la spaţiul argeşean, în Argesis, XII, 2003, p. 107-113.

[3] Al. Madgearu, L’immagine di Traiano nel folklore sud-est europeo, în Quaderni della Casa Romena di Venezia, 2, 2003, p. 28-35.