Activitatea de studiu va fi orientată spre antrenarea potenţialului expresiv al diverselor posibilităţi de organizare a vorbirii în funcţie de conţunutul şi scopul comunicării.
Întrucât o bună parte dintre studenţi denotă destule deficienţe în exprimarea verbală, dispun de un vocabular insuficient pentru a-şi exprima ideile, raţionamentele temele cuprinse în actualul curriculum prevăd în primul rând exerciţii de cultivare a vorbirii, atât sub aspect tehnic, cât şi sub aspect teoretic.
Corectitudinea şi expresivitatea vorbirii ţine mai mult de partea sonoră a vorbirii, de tehnică şi cuprinde un şir de exerciţii menite să le ajute studenţilor să-şi cizeleze dicţia, să stăpînească respiraţia în procesul de vorbire, să cunoască şi să poată aplica în practică regulile logicii vorbirii, a frazării.
Comunicarea orală şi comunicarea scrisă se realizează prin cuvinte. Comunicarea orală, însă, îşi sporeşte expresivitatea şi printr-un şir de semne: mimică, gest, pauză, intonaţie ceea ce şi constituie comunicarea propriu zisă, nu doar informare sau limbaj nonverbal. Tot de limbajul nonverbal ţine şi contactul vizual (ne privim în faţă sau ferim ochii), contactul corporal, mişcări ale corpului, aspectul exterior. Dar toate aceste mijloace vin doar să completeze mesajul exprimat prin cuvinte, adică verbal.
În linii generale funcţiile disciplinei sunt următoarele:
- antrenarea şi perfecţionarea aptitudinilor vocale şi verbale fireşti ale studenţilor;
- educarea culturii vorbirii sub aspectele: ortoepie, dicţie, melodicitate;
- formarea deprinderilor de a reda expresiv şi convingător conţinutul ideatic.