Importanţa studierii lingvisticii de către filologi devine indiscutabilă, în acest sens. Lingvistica este domeniul filologiei care se ocupă de cercetarea limbajului uman şi în sensul acesta ea înglobează per definitionem sociolingvistica şi psiholingvistica. Lingvistica generală se ocupă de teoria limbii, de filozofia gramaticicii, de raporturile dintre limbi şi istoria acestora. Limba naturală e privită ca “un system où tout se tient” (F. de Saussure), cu elemente de centru, de periferie şi de antisistem. Două sunt principiile metodologice de bază ale lingvisticii: recunoaşterea caracterului social al limbii şi a legăturii indestructibile între limbă (comme “un fait social” – F.de Saussure) şi gândire.
Lingvistica a parcurs o lungă cale de dezvoltare, de la antichitate, când s-a considerat ca o ştiinţă empirică, apoi perioada Renaşterii – preocupată de definirea şi esenţa limbajului, apoi sec. XVII-XVIII – epoca elaborării gramaticilor generale (“Grammaire générale et raisonée” de Antoine Arnauld, Claude Lancelot, Port-Royal, 1660) şi apariţia raţionalismului, secolul al XIX-lea pune pe prim plan studiul limbii “în sine şi pentru sine” (Saussure) şi marchează constituirea lingvisticii ca ştiinţă aparte; tot acum se elaborează metoda comparativ-istorică; secolul XX este secolul structuralismului lingvistic cu predilecţii pentru sincronie, glossematică, distribuţionalism, statistică, substituţie, gramatică generativă, pozitivism şi antipozitivism, funcţionalism etc. În ultimele decenii ale secolului XX lingvistica se dezvoltă în interdependenţă cu ştiinţe ale culturii, cu semiotica, cu ştiinţele exacte şi cele ale naturii.
- Profesor: Liliana Grosu