Studiul semiotic cuprinde o vastă cercetare realizată iniţial în cadrul lingvisticii generale, iar mai apoi ca ştiinţă de sine stătătoare, cu statut teoretic bine definit. Semiotica, fiind o ştiinţă relativ nouă, deschide noi perspective de abordare a textului şi a elementelor din viaţa socială şi culturală.
Acest curs are menirea de a oferi studenţilor cunoştinţe de bază privind științele textului și semiotica lingvistică și literară. Cursul este orientat spre o prezentare generală şi accesibilă a aspectelor teoretice definitorii ce țin de semiotica limbii și literaturii (limba și textul ca sistem de semne). Dat fiind faptul că în prezent se pune accent pe studiul textului, cursul Semiotica lingvistică şi literară va trata modalităţile de interpretare a textului, orientându-se spre pătrunderea mai adâncă a sensului unei opere literare şi comentariul ei lingvistic, cât şi spre criteriile de structurare intratextuală (lexico-gramaticale şi semantico-stilistice).
Studenţii au posibilitatea de a se familiariza cu principalii semioticieni de renume care s-au ocupat şi se ocupă de numeroasele probleme ale semioticii: Ferdinand de Saussure, Charles Sanders Peirce, Umberto Eco, Roland Barthes, Algirdas Julien Greimas etc.
Dezvoltarea cercetărilor semiotice acoperă, la etapa actuală, toate sferele de activitate umană, astfel că, tematica orelor de curs urmăreşte trasarea principalelor coordonate ale semioticii textului: semiotica semnelor lingvistice în particular, cuvântul în text şi context, conceptul de text şi textualitate din perspectivă semiotică, studiul intertextualităţii şi metatextul, structuralismul şi semiotica, modelele de analiză semiotică, semiotica textului ca discurs, semiotica naraţiunii, semiotica titlului, valoarea semiotică a interogației și invocației în textele nonliterare și literar-artistice, semnificaţia semiotică a numelor proprii ale personajelor, semiotica obiectului, obiectul ca system, codurile obiectului, semiotica publicității, semiotica teatrală etc.
Cursul se derulează pe o perioadă de un semestru şi cuprinde activităţi de studiu direct și individual, organizat în jurul bibliografiei sugerate la sfârsitul fiecărei unităţi de învăţare. Cursului îi sunt rezervate 150 de ore: 40 de ore contact direct și respectiv – 110 de ore – studiu individual.
- Profesor: Liliana Grosu