Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie unul dintre pilierii esenţiali ai societăţilor democratice. Democraţia nu există decât dacă practică recunoaşterea, aplicarea şi respectarea drepturilor omului. Drepturile şi libertăţile fundamentale reprezintă patrimoniul juridic comun al umanităţii, pentru că ele se referă la valori universal recunoscute în relaţiile internaţionale.

Ansamblul normelor şi mecanismelor de protecţie a drepturilor omului, formă vizibilă de manifestare a acestui concept, îşi are fundamentul în straturile inferioare, respectiv baza filosofică, dimensiunea politico-ideologică, dezbaterile diplomatice.

În acest fel, vom înţelege de ce „Protectia Juridica a drepturilor omului”, disciplină ştiinţifică este un produs târziu al evoluţiei şi progresului societăţii umane, care a dobândit caracter imperativ abia în secolul al XX-lea, în special după cel de-al Doilea Război Mondial.

Astfel încât, din această perspectivă putem defini „drepturile omului” ca un ansamblu de prerogative codificate sau consacrate în dreptul naţional şi garantate de tratatele internaţionale fiecărui individ în raporturile sale cu celelalte persoane fizice sau juridice, care exprimă valori sociale fundamentale şi care au drept finalitate satisfacerea unor nevoi şi aspiraţii umane esenţiale şi legitime.